Adolescenții de la 6Teen au colaborat cu Ralflo la noul single „1 2 3”

15
6TEEN-1-2-3
6TEEN-1-2-3

Anamaria, Emil, Alexia, Bogdan și Miruna adică tinerii din 6Teen au revenit cu noutăți și surprize muzicale iar împreună cu Sprint Music au lansat piesa „1 2 3”. O altă surpriză esta că pentru prima dată puștii nu au mai colaborat cu Mellina, ci i-au avut alături pe Ralflo și Aura Gheorghe.
Cea mai nouă piesă a trupei se numește „1 2 3” și de data aceasta nu mai vine de la Mellina ci de la echipa formată din Ralflo care a făcut muzica și Aura Gheorghe care s-a ocupat de textul piesei. O melodie care poate fi ascultată în orice anotimp, după cum spun chiar cei cinci membrii ai trupei care au mai crescut și s-au maturizat. „E o piesă de vară, care se lansează tocmai acum. Povestea piesei este următoarea: Marius Chină a auzit piesă la Ralflo și a spus, din prima, „Piesa asta trebuie să meargă la 6TEEN!”. Și, am fost în studio la Ralflo, am ascultat piesa, ne-a plăcut, am repetat-o, am înregistrat-o și, uite așa, s-a născut „1 2 3″. Îmi place extrem de mult! Deși, se lansează, acum, spre sfârșitul lui august, sper să vă placă și să aibă cât mai multe vizualizări. Asta îmi doresc. Sperăm să inspire, pentru că este despre iubire. Este preferata dintre toate, de până acum, de la noi”, ne-a mărturisit Anamaria Emilia Ene din trupă. Și Emil ne-a spus că „e foarte ritmată. E fix pentru vibe-ul de vară. Până la urmă, oamenilor dacă le place, pot s-o asculte oricand. E de dragoste, dar, în același timp, e și de despărțire. Chiar îmi dă un feeling bun. Chiar e una dintre melodiile care îmi place cel mai mult! Îmi place că linia melodică este ritmată. E mult mai diferită de ce am făcut înainte”, spune el, iar colegul lui, Bogdan ne-a mai mărturisit că e o piesă de vară, foarte ritmată. După cum au spus, probabil, și ceilalți membri ai trupei, e cea mai bună piesă pe care am scos-o vreodată. E o piesă ritmată și cred că fiecare dintre noi și-a scos cele mai bune tehnici vocale. A fost foarte frumos să lucrăm la ea. Am lucrat cu Ralflo și a fost o experiență foarte frumoasă, din care am învățat multe”. La rândul ei, Mellina, ne-a mărturisit că „cei cinci adolescenți minunați din trupa 6Teen, sunt niște copii extrem de talentați, muncitori și cumva am încercat să-i ajut să și înceapă acest drum în industria muzicală. Acum ei vor lansa un single nou, o piesă compusă de Ralflo, prima oară când nu le-am compus eu. Sunt foarte mândră și fericită că lucrez cu acești copii și să am această experiență minunată cu ei, am învățat și de la ei lucruri cum au învățat și ei de la mine, sper”. Vă invităm să ascultați piesa în continuare și să dați un like dacă vă place.