Antena 1 a trimis un comunicat in care anunta ceea ce noi v-am spus de ieri in exclusivitate. Monica și Alex Anghel vor cânta pentru prima dată împreună într-un show de divertisment de o asemenea anvergură. Iar Alex este emoționat să fie alături de celebra sa soră. “Am emoții, dar aștept transformările cu siguranță și nerăbdare, pentru că sunt cu sora mea și am mare încredere în ea. Și ea are încredere în mine, pentru că altfel nu am fi fost aici împreună și sunt convins că o să fie bine. Cine mi-ar plăcea să-mi pice la ruletă? Monica Anghel. Mi-ar plăcea să văd dacă o cunosc cu adevărat.”, spune Alexandru Anghel. “Am venit cu sufletul deschis și am zis că indiferent ce-o fi, vreau să mă bucur de fiecare personaj, de fiecare moment, de fiecare întâlnire a noastră cu toată lumea. Vreau să fiu relaxată, nu mă interesează punctele (râde)… Noi ne-am propus să ne distrăm și să ne bucurăm de fiecare transformare. O mică problemă am la dansurile în sincron. Mie îmi place să dansez, dar cum vreau și cum știu eu”, spune Monica Anghel, râzând.