Noul proiect produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1, Sacrificiul, își completează distribuția cu noi actori îndrăgiți de telespectatori. Un family drama cu un scenariu original 100% bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi, producția îi va avea în povestea sa pe Cristina Ciobănașu, Michaela Prosan, Vlad Gherman, Ioana Blaj, Doinița Oancea, Ana Crețu, Conrad Mericoffer și Cosmina Dobrotă. Filmările pentru noul serial sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi, iar actorii care au făcut parte și din proiectul „Fructul oprit” sunt emoționați de acest nou început.„Mă bucur că pot face meseria care îmi place în continuare, că am ocazia să creez un nou personaj. A fost o perioadă grea, pentru că a trebuit într-un timp foarte scurt să scap de Ana, personajul pe care l-am interpretat timp de un an și jumătate și să mi-o asum pe Iris, un personaj total diferit, mult mai puternic, mai incisiv, care este convinsă că va lupta până în pânzele albe ca să obțină ce își dorește. Cred că o să vă îndrăgostiți de Iris, pentru că emană o energie pozitivă și care vă va îndemna să doriți să o cunoașteți”, povestește Cristina Ciobănașu.
Michaela Prosan nu a avut nici ea parte de vacanță, aceasta îmbrățisând propunerea Ruxandrei Ion: „Mă bucur foarte mult să fac parte din această nouă producție! Imediat după încheierea filmărilor pentru Fructul oprit am aflat de acest proiect în care trebuie să dau viață unui rol foarte diferit față de ceea ce am creat până acum. Mi s-a permis să adaug ceva savuros personajului și am venit cu câteva propuneri la începutul proiectului. Pentru mine, ca actriță, Lili este o provocare și intenționez să duc până la capăt ceea ce mi-am propus. Tot ceea ce am încercat să fac cu acest personaj este pe contre-emploi, personaj de compoziție și mă bucur pentru că este ceva ce nu am mai făcut până acum!”
Un personaj surprinzător promite și Vlad Gherman: „Amza e un tânăr rebel care nu se supune societății are propriile reguli după care se ghidează, îi place să trăiască viața la maxim și la extrem. E un băiat care vrea să fie în centrul atenției, care este opulent, care nu se gândește la consecințe și nu are nici un plan de viitor! Din punctul meu de vedere, e un contre-emploi, e ceva ce nu am mai jucat niciodată! Întotdeauna îmi e frică să îmbrățișez astfel de personaje care nu seamănă absolut deloc cu Vlad, dar totodată le iubesc pentru că sunt o provocare!”
Ioana Blaj se inspiră pentru noul proiect din propriile sale experiențe: „Mi s-a zis că voi juca o actriță mediocră. Mi s-a părut să fie simplu, dar ulterior când m-am gândit profund asupra acestui personaj mi-am dat seama că nu este atât de simplu! Am stat foarte mult să mă gândesc cum eram eu, Ioana, în perioada facultății atunci când nu prea ai multe oferte de muncă, mergi la multe castinguri, te frustrezi foarte tare și am ajuns să recurg la propria-mi persoană ca să îi pot da viață Irinei”.
O apariție surprinzătoare în acest nou proiect este cel al Cosminei Dobrotă. Pentru prima oară într-un serial românesc un personaj își continuă povestea venind dintr-o producție anterioară. Cosmina îi va da în continuare viață Katiei, personaj cunoscut de public din serialul Fructul oprit: „Propunerea de a juca în Sacrificiul a venit într-un moment special, atunci când încâ filmam pentru proiectul Fructul oprit. Doamna Ruxandra mi-a dat vestea și râzând mi-a zis că voi continua în noul proiect și că voi fi tot Katia! Acest tot Katia este provocarea! Prima reacție a fost de bucurie, însă imediat m-am gândit cum pot să dezvolt alte fațete ale personajului. Prima zi de filmare a fost cu emoții, pentru că în profesia asta trebuie să dăruiești!”.
Conrad Mericoffer îi va da viață lui Bobi: „M-am bucurat foarte tare să aflu că voi face parte din proiectul acesta, pentru că este o echipă pentru care am prins foarte mult drag și cu care nu m-am plictisit niciodată. Bobi, personajul meu este mult mai diferit decât mine astfel încât să nu îmi facă plăcere! Mă distrează copios, mai ales în relația pe care o are cu soția sa. Mă amuză și mă entuziasmează ceea ce va urma!”
„M-am bucurat foarte tare că începem un nou proiect cu un personaj de care evident mă bucur! Prima secvență pe care am filmat-o a fost una emoționantă, dar și grea. Narcisa, personajul meu, are o poveste interesantă și abia aștept să o descoperiți din toamnă, pentru că nu vreau să vă ofer foarte multe detalii!”, mărturisește Doinița Oancea despre noul personaj.
Ana Crețu completează distribuția Sacrificiul cu un rol total diferit față de cele jucate până în acest moment: „M-am bucurat când am aflat că voi fi parte din acest nou proiect, mai ales că lucrez cu o parte din prietenii pe care i-am făcut și la Fructul oprit. De noul personaj, Iulia, pot spune că sunt foarte încântată pentru că este diferit față de cum m-a cunoscut publicul până acum și aș spune că este exponentul tinerei generații. O fată pierdută în spațiu care nu știe care este scopul ei în viață”.