Compozitorul Horia Moculescu ajunge în această duminică la Start Show România!

10
Start Show România
Start Show România

Compozitorul Horia Moculescu ajunge în această duminică la Start Show România, însoţit de fiica sa, Nidia. Acesta a lansat, în urmă cu o lună, piesa „Mon amour”, alături de Nico. Aflăm povestea acestei piese, descoperită întâmplător de Horia printre nişte ciorne cu compoziţii. Tot de la Horia aflăm şi povestea piesei „Şi dacă”, despre care se credea că îi aparţine, confuzie care durează de peste 60 de ani. Compozitorul de drept este Vasile Veselovski dar pentru că Horia Moculescu este cel care a interpretat piesa în momentul în care a fost lansată, s-a creat această confuzie. Amuzant este că însuşi Veselovski nu mai ştia dacă el este autorul acestei piese. Maestrul Moculescu ne mai povesteşte şi despre faptul că nu a fost acceptat la Conservator deoarece mama lui era de origine italiană, considerată ca fiind „nesănătoasă” pe vremea comunismului, în pofida faptului că mama lui se stinsese din viaţă pe când Horia avea doar 6 ani. Întreaga poveste dar şi multe alte momente emoţionante alături de Horia Moculescu duminică, de la ora 13.00, la Naţional TV.