Cortes gata sa lanseze albumul „Înger și demon”! A filmat videoclip cu Mitză, la piesa „Dinero”!

26
cortes si mitza - Dinero-artwork-B
cortes si mitza - Dinero-artwork-B

Luna septembrie găzduiește un dublu eveniment muzical pentru Cortes aka Cosmin Dobrescu. Pentru că împreună cu Mitză alias Mihai Ghidarcea de la Okapi Sound – Agresiv au lansat videoclipul piesei „Dinero”, sub egida Sprint Music. Și tot luna aceasta se lansează albumul lui Cortes, „Înger și demon”, despre care veți află mai multe în continuare.
Perioada de pandemie și de izolare a fost prolifică pentru Cortes căci solistul și compozitorul a lucrat din greu în studioul de înregistrări iar acum se văd rezultatele. Cele mai noi realizări ale sale sunt noua piesa „Dinero”, un feat cu Mitză, dar și albumul „Înger și demon”. „La „Dinero” instrumentalul a fost făcut de Mitză, îl aveam mai demult dar nu mă inspirase la început, iar la un moment dat m-am jucat cu el, am scris versurile și am terminat-o în ziua respectivă. După care l-am sunat și mi-a zis că a scris și el o strofă. Am zis să o pregătim și totul a venit natural. Piesa e în română și doar refrenul e în spaniolă”, ne-a povestit Cortes. Cei doi au filmat și un videoclip în regia lui Cristi Roman cu care au lucrat și pentru „Zeamă”. „Avem și un videoclip la care am filmat o zi întreagă de dimineață pînă noaptea târziu, iar filmările au avut loc într-un studio și la o spălătorie de haine. În videoclip mai apar câteva fete, totul a decurs bine, am schimbat vreo patru ținute. Am avut de așteptat până s-a terminat decorul de făcut pentru că în clip sunt niște baloți înfășurați în bani. Nu erau gata și noi am stat să-i termine, și am finalizat filmările destul de târziu, după miezul nopții”, ne-a mai spus solistul care ne-a dat și câteva detalii despre albumul pe care îl va lansa. „Odată cu lansarea acestui videoclip lansez și ultimele două piese de pe noul album. Acesta are 11 piese, în marea lui majoritate a fost produs de același Mitză, iar 7 track-uri sunt făcute de el, deci a jucat un rol important în realizarea acestui album. Se numește „Înger și demon” și practic, piesa care dă titlul acestuia exprimă clar faptul că în fiecare dintre noi există un înger și un demon care se luptă și de aceea suntem așa de nehotărâți și nu știm încotro să o apucăm. Practic despre asta e tot albumul, o combinație de trăiri, unele vesele altele mai triste. Piesele sunt făcute în pandemie, în afară de primele două, să spunem, care au fost făcute înainte de pandemie”, a povestit Cortes, în încheiere.