Daniel Pavel va fi prezentatorul celui de-al doilea sezon al reality-show-ului „Survivor Romania”

42
Daniel Pavel_ prezentator Survivor Romania
Daniel Pavel_ prezentator Survivor Romania

„Survivor Romania”, competitia care forteaza toate limitele si provoaca la maximum, se pregateste sa arunce in „ringul” junglei dominicane concurenti redutabili si sa le ofere celor din fata micilor ecrane cel mai intens show al anului 2021!

 Cel de-al doilea sezon „Survivor Romania” incepe sambata aceasta, 9 ianuarie, de la ora 20:00, la Kanal D. Show-ul va fi difuzat cinci zile pe saptamana dupa cum urmeaza: in fiecare miercuri si joi, de la 22:30, si de vineri pana duminica, de la 20:00.

Evolutia concurentilor de-a lungul desfasurarii competitiei va fi observata cu atentie si expusa publicului, chiar de pe trasee, de Daniel Pavel, prezentatorul celui de-al doilea sezon „Survivor Romania”.

Carismatic, personalitate energica, cu experienta de 12 ani in media, Daniel Pavel a avut un parcurs uluitor profesional, trecand de la o cariera promitatoare de ofiter in marina comerciala la cea de om de radio si TV.  Rigoarea, curajul la nivel decizional si intelegerea mecanismelor economice si sociale s-au transferat fericit in profesia de om de media, domeniu in care succesul nu a intarziat sa apara.

Daniel Pavel a fost prezentor al emisiunii „Business On Air”, la Radio France International, program ce a fost si premiat de CNA in 2015, si a facut parte din echipa postului TV Antena 3 ca prezentator al unei emisiuni saptamanale de infotainment.  Daniel Pavel a fost redactor sef al Penny FM, un proiect de succes pe piata din Romania.  A plecat in Republica Dominicana chiar din inima Austriei, Viena, acolo unde locuia de ceva vreme, iar perspectiva implicarii intr-un show de o asemenea anvergura ii ofera un orizont suprinzator pentru 2021.

Pentru mine, <Survivor Romania> reprezinta, in egala masura, cea mai mare provocare profesionala de pana acum, cat si oportunitatea testarii unor limite de anduranta fizica si psihica, pe care le intalnesti in viata doar daca ai noroc. Si ma refer la noroc asa cum il vedeau anticii, adica acel noroc care ii favorizeaza, exclusiv, pe cei puternici si curajosi. Telespectatorii vor avea ocazia sa vada in sezonul al doilea, asa cum s-au obisnuit, oameni cu o ambitie si o determinare iesite din comun. E un privilegiu pentru mine sa fiu alaturi de acesti concurenti, sa le observ si comentez evolutiile. Voi incerca sa le transmit celor de acasa cat mai mult din emotiile lor uriase”, a declarat Daniel Pavel.

Prezentatorul celui de-al doilea sezon „Survivor Romania” este pasionat de sport, a practicat inot (la nivel de performanta, la finalul anilor ’80), judo, polo, scrima, arte martiale. In prezent, se pregateste intens pentru postura de prezentator al unei competitii care il va solicita si din punct de vedere fizic, in mare masura. Comentariul sportiv, pe marginea spectaculoaselor trasee din Dominicana, va fi realizat „in viteza”, la propriu, Daniel Pavel urmand sa parcurga distantele in acelasi timp cu concurentii. „Am noroc sa am in familie antrenorul perfect, pe fratele meu, care este instructor de fitness. El se afla in Romania, asa ca ne-am adaptat la aceasta situatie si am primit setul de antrenament prin skype. Ca fost inotator de performanta, o vreme am folosit facilitatile oferite de bazinele publice din Viena. Fiind insa un an atipic, din cauza pandemiei, mare parte din bazine au fost inchise, asa ca acum am gasit un refugiu in jocuri periodice cu mingea de fotbal si baschet”, a povestit Daniel Pavel. Primul sezon „Survivor Romania”, filmat tot in Republica Dominicana, a inregistrat un succes urias si si-a inspirat milioanele de fani prin valori precum dorinta de depasire a limitelor, camaraderia, onestitatea, fairplay-ul.