Miercuri, 24 aprilie 2018, ora 12.00, în Aula Palatului Cantacuzino – Muzeul „George Enescu” – Casa cu Lei, Calea Victoriei nr. 141 la tradiționalaGală de acordare a Premiilor anuale ale Revistei „Actualitatea muzicala” editată de UCMR, pentru anul 2018. Numeroase personalități ale lumii muzicale, ale culturii, artei sau show-biz-ului au confirmat prezența la acest eveniment printre care Horia Brenciu, Stela Enache, Adrian Nour, Mirela Vaida, Anca Sigartău, Marina Florea, Jolt Kerestely, Aurelian Temișan, Anca Țurcașiu şi mulţi alţii. Amfitrioni vor fi Adrian Iorgulescu, Președinte UCMR, George Balint, Redactor Șef „Actualitatea Muzicală”, Prof.Univ.Dr. Mihai Cosma şi Octavian Ursulescu – redactori.
Iată care sunt categoriile și Premiile Revistei „Actualitatea Muzicala” ale anului 2018:
Premiul pentru proiecte media dedicate muzicii româneşti – Oltea Şerban Parau – Proiectul COOLsound 100ce reprezintă deschiderea unei porţi virtuale pentru publicul zilelor noastre către istoria muzicii clasice şi contemporane româneşti, văzută prin cheia aniversării Centenarului României.
Premiul pentru interpretarea şi promovarea repertoriului muzical românesc contemporan de creaţie corală – Ciprian Tutu, dirijor al Corului Academic Radio începând din 2018, s-a remarcat prin dinamica asimilării repertoriului contemporan de gen, prin calitatea de un remarcabil profesionalism a versiunilor sale interpretative la pupitrul acestei prestigioase formaţii corale.
·Premiul „Spectacolul anului” – ”MAMMA MIA” de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, pe un libret de Catherine Johnson, traducerea şi adaptarea în limba română Ernest Fazekas. Prezentat în turneu naţional la Bucureşti (Sala Palatului), Cluj, Iași, Timișoara, Oradea, Craiova, Bacău, Galați, Constanța, musicalul ”MAMMA MIA”este un spectacol jucat cu săli pline în toată țara (sold-out, inclusiv cele peste 4000 de locuri de la Sala Palatului, până acum reluat de 10 ori, cu casa închisă), cu o distribuție alcătuită din cei mai buni soliști (Loredana, Horia Brenciu, Aurelian Temișan, Anca Țurcașiu), actori (Mirela Vaida, Anca Sigartău, Adrian Nour), dansatori (Flavia Mihășan ş.a), cu tineri excepționali descoperiți în casting-uri repetate, cu orchestră live, cu light-design computerizat și cu video design, cu costume originale, coregrafie originală și regie regândită pentru fiecare scenă pe care s-a jucat în turneul național. Anul acesta spectacolul a fost reluat în a doua sa stagiune, cu același succes extraordinar. Eveniment a fost prezentat printr-o cronică extinsă și de Actualitatea Muzicală, la premieră
„Vedeta anului” – DELIA. Absolventă a Liceului de muzică, flaut (cântă de altfel la acest instrument în concertele sale), Delia Matache a dominat anul 2018 prin turneele, discurile şi spectacolele sale grandioase, de mare montare, detaşându-se ”Acadelia”, cu câteva reprezentaţii ”sold out” la Sala Palatului. De o excelentă primire s-a bucurat şi recitalul susţinut pe scena Festivalului Internaţional ”Cerbul de aur”
„Premiul muzicii rock” – TROOPER,formaţie înfiinţată în 1995 la Târgovişte de fraţii Alin şi Aurelian Dincă, împreună cu Ionuţ Rădulescu pentru a cânta heavy metal. S-au numit iniţial ”Megarock”, apoi ”White Wolf”. Este una din putinele formaţii rock din ţara noastră care cântă mult în limba română, inclusiv peste hotare. Aşa s-au petrecut lucrurile şi la finala naţionala Eurovision, cu piesa ”Destin”, în care l-a avut invitat pe tenorul Alin Stoica de la Opera Naţională din Bucureşti. În aprecierea publicului, exprimată prin televot, Trooper s-a clasat pe locul 2, performanţă excelentă. În 2002 au lansat primul album de studio, cu versuri în limba română, intitulat ”I”. Vor urma alte 8 albume de studio (printre care: 2005 – Desant, 2006 – Electric, 2008 – Rock’n’Roll Pozitiv), remarcabile fiind albumele conceptuale (”operă” rock) intitulate „Vlad Ţepeş – Poemele Valahiei” şi ”Ştefan cel Mare – Poemele Moldovei”. Impresarii străini aleg formaţia să cânte în deschiderea concertelor unor titulaturi faimoase ca: Sepultura, Nazareth, Manowar, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake. În toate topurile autohtone anuale, Trooper este votată în ultimul timp pe locul 1 la multe categorii: cea mai bună lansare, cea mai bună formaţie de rock, cel mai bun album, cel mai bun concert aniversar.
· Premiul „Şlagăre fără vârsta”: PAUL SURUGIU-FUEGO, pentru spectacolele sale ”Gramofonul cu amintiri” şi ”Tu eşti primăvara mea”, concerte de mare audienţă, la care el semnează nu numai interpretarea (le mai are ca invitate permanente pe Stela Enache şi Marina Florea), ci şi regia, scenografia şi scenariul, în care sunt reamintite mari şlagăre ale muzicii uşoare româneşti, de la Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Ionel Fernic, Nicolae Kirculescu, George Grigoriu, Cornel Fugaru, Ion Cristinoiu, Anton Şuteu la Jolt Kerestely, Horia Moculescu, Ionel Tudor. Sălile arhipline dovedesc din plin adeziunea publicului la muzica uşoară de calitate a acestor Maeştri pe care îi omagiază, cu respect şi har, acest artist de numai 45 de ani.
· Premiul muzicii de jazz va reveni saxofonistului Garbis Dedeian pentru o carieră exemplară dedicată jazzului.