Exclusiv! Ce spunea Edith Gonzalez într-un interviu pe care l-a dat când a fost în România!

    666
    Edith_Gonzalez
    Edith_Gonzalez

    A fost una dintre cele mai îndrăgite actriţe mexicane de telenovele, a jucat în producţii ca „Şi bogaţii plâng”, „Inimă sălbatică”, „Dona Brabara” sau „Pădurea blestemată” sau „O lume a fiarelor”. La vremea respectiva, vedeta ne-a oferit un interviu exclusiv pe care il puteti citi in continuare!

    edith si colegii ei
    edith si colegii ei

     Edith, lucrezi foarte mult; printre altele, în vara lui 2006 ai prezentat şi o emisiune dedicată Campionatului mondial de fotbal din Germania, ce poţi spune despre această experienţă de prezentatoare?

    Edith Gonzales: Mi-a plăcut foarte mult. Am făcut-o cu multă modestie, pentru că eram la prima încercare de acest gen, m-am simţit bine şi am avut o colegă foarte simpatică şi amuzantă: Jaqueline Bracamontes (partenera lui Guy Ecker din telenovela „Suflete rănite”, n.r.)

    Ai studiat mulţi ani în Franţa, poţi să ne spui cu cine ai ţinut în finala dintre Italia şi Franţa?

    Edith râde. Cu Italia, pentru că italienii sunt mereu în inima mea.

    edith si gheorghe dinica
    edith si gheorghe dinica

    Ce poţi să ne spui despre personajul tău din „O lume a fiarelor”?

    Trebuie să vă spun că l-am pegătit cu multă grijă, nu vroiam să fie exagerat. Jocelyn e o femeie care a suferit mult, e instabilă emoţional şi obsedată de dragostea pentru soţul ei. Este şi o femeie foarte senzuală şi, din acest motiv, o redau foarte „felină”, e ca o pisică întărâtată!

    Cum te simţi în rolul negativ al poveştii? Crezi că ai să repeţi această experienţă?

    Sunt încântată de acest prim rol negativ. Sper ca publicul să mă poată aprecia şi în această ipostază, care pentru mine a fost o adevărată provocare. Şi dacă mi s-ar mai oferi roluri de acest gen nu văd de ce nu aş accepta.

    edith gonzales si eduardo palomo
    edith gonzales si eduardo palomo

    Ai jucat în multe telenovele, încă de când erai copil. Fiica ta, Constanza, va avea aceleaşi oportunităţi? Ai să o încurajezi?

    Indiferent ce va decide fiica mea să facă în viaţa ei, va avea întotdeauna sprijinul meu necondiţionat. Alegerile vor fi la latitudinea ei şi eu voi fi lângă ea, aşa cum a făcut şi mama mea cu mine.

    Telenovela „Inimă Sălbatică” va rămâne mereu în sufletul telespectatorilor. Ce amintiri ai tu din acea perioadă? Dar despre Eduardo Palomo?

    Am amintiri foarte frumoase, despre un serial căruia i s-a acordat atenţie până în cele mai mici detralii, la care au lucrat profesionişti de cel mai înalt nivel. Totul a fost perfect: scenariul, regia, producţia. Dragostea fanilor m-a însoţit pe tot parcursul acestor ani şi prietenia care domnea pe platourile de filmare ne-a permis, mie şi actriţei Ana Colchero, să ne reîntâlnim cu ocazia lansării cărţii ei, „Între două focuri”. Faptul că am primit invitaţia la lansarea primei cărţii ale sale a fostceva cu adevărat frumos şi am fost cu adevărat fericită. Cât despre Eduardo Palomo, îmi amintesc veselia lui, el făcea tot timpul glume extrem de amuzante; tocmai de aceea, când am primit vestea morţii lui m-am gândit mai întâi că e o glumă.

    Edith  şi Christian Meier
    Edith şi Christian Meier

     

    Dintre toate telenovelele în care ai jucat, care rămâne cea mai importantă pentru tine? De care eşti cel mai legată?

    „Inimă sălbatică”. Personajul Monicăi a fost pentru mine foarte frumos, dar şi cel al lui Jocelyn, care îmi permite să încerc lucruri noi şi diferite

    Edith_Gonzalez
    Edith_Gonzalez

    Ce alte pasiuni mai ai?

    Îmi place să stau cu Constanza, pentru că ea e pasiunea mea.

    Ce mesaj ai pentru fanii tăi din România?

    Vă iubesc. Vă mulţumesc pentru că m-aţi sprijinit în fiecare moment din viaţa mea. Chiar şi în cele dificile. Mulţumesc pentru că m-aţi urmărit în toate activităţile mele şi pentru atâta iubire, pe care nu ştiu cum aş putea să vi-o dau înapoi. Sper să am ocazia să vin în ţara voastră . Vă îmbrăţişez pe toţi! Unul câte unul!