În fiecare an, în preajma zilei de 1 Iunie, amintirile din copilărie ne revin parcă mai vii decât în alte perioade. Anul acesta, timpul petrecut alături de familie, de copii, ne-a oferit, mai mult ca oricând, posibilitatea de a reflecta asupra valorilor ce ne ghidează în viață, dar și de a regăsi jocurile și bucuria acestei vârste. Părinți, la rândul lor, jurnaliștii TVR regăsesc acum în propriii copii candoarea, simplitatea, veselia, creativitatea și lipsa de griji a vremurilor în care ei înșiși se bucurau de vârsta inocenței.

„Parcă văd și acum pădurea de la bunicii mei, izvorul din spatele grădinii, figura bunicului cu oile pe strada din sat și eu, desculță, purtând în brațe un borcan cu mure, fântâna din fața porții, simt mirosul laptelui proaspăt muls…”, își amintește cu drag Iuliana Tudor, care mărturisește că nu a simțit perioada comunismului așa cum a fost trăită de adulții de atunci. Însă, crescută într-o familie cu valori morale solide, a riscat scăderea notei la purtare revoltându-se atunci când dirigintele clasei i-a interzis să spună „Tatăl Nostru”…

Fără a fi nici el părinte, încă, Radu Andrei Tudor mărturisește că îi face mare plăcere și acum să joace fotbal cu copiii de pe stradă sau să se dea cu rolele. Despre anii copilăriei, Radu recunoaște că nu era tocmai un copil-model: „Doamne, câte prostioare mai făceam!”. Una dintre activitățile preferate era săritura în patul bunicilor… de pe dulap. Totuși, micul Radu compensa prin prezentarea cu succes la serbările grădiniței și școlii, unde a pus, de altfel, primele cărămizi la dicția care acum îl ajută să prezinte Telejurnalul telespectatorilor TVR 1: „Îmi mai aduc aminte şi de serbările la grădiniţă şi la şcoală, unde trebuia să recit impecabil o poezie sau unde aveam un rol important”, rememorează jurnalistul.