Jurații iUmor, luați la ”roast” în zi de aniversare de mai multe vedete!

213
roast iumor
roast iumor

Cel de-al nouălea sezon iUmor se apropie de final, dar nu înainte a-și răsfăța fanii cu o ediție specială de roast, ce va fi difuzată duminică, 29 noiembrie, dată la care Antena 1 aniversează 27 de ani de existenţă pe piaţa media.

Ajunși la sezonul nouă al emisiunii iUmor, jurații ar fi putut fi tentați să creadă că le-au văzut pe toate, dar pe parcursul audițiilor concurenții le-au dovedit că nu pot fi mai departe de adevăr. Mai mult, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi surprinși duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, de nume mari din viața publică din România care vor urca pe scena iUmor pentru a-i ”perpeli” la foc mic. De la Irinel Columbeanu, la Cezara Dafinescu și de la Florin Ristei și Sebastian Coțofană, până la Rodica Popescu Bitănescu și Irina Margareta Nistor, invitații vor sta în fața juraților iUmor pentru a le spune lucruri pe care nu mulți ar îndrăzni să le rostească. Sau cel puțin nu de față ce ei!

”Eu, de felul meu, sunt ironică, abia aștept să le zic niște răutăți, că doar și ei mi-au zis de-a lungul timpului… Să nu credeți că nu am auzit! Și dacă nu aud, mereu se găsește un binevoitor care să mă anunțe: ”Ai văzut ce au zis ăia la iUmor aseară?”. Este răzbunarea lui Sandokan! Emoții nu au decât actorii mari, eu nu sunt actriță, deci am scapat de ele! Nu-i văd bine acum!”, a spus Irina Margareta Nistor, o apariție care îi va surprinde complet pe jurații iUmor.

Mai mult, la ceas aniversar, Antena 1 a pregătit trei zile pline de ediții speciale de sărbătoare, astfel că pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, românii vor marca”Ziua superstiţiilor”. Marți, pe 1 decembrie, într-o ediție cu totul specială atât pentru jurați, cât și pentru cei de acasă, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi luați la ”roast” de cei mai mari domnitori, scriitori sau artiști din istoria României.