Spectacol la dublu. Emoții peste măsură. Talente nemaivăzute. Bucurie fără margini. Tristețea că momentul nu a ieșit cum se așteptau. 10 butoane aurii care au ridicat juriul în picioare. Preselecțiile sezonului unsprezece ajung la final! Mâine, de la 20:30, Andi Moisescu, Andra, Florin Călinescu, Alexandra Dinu și Smiley sunt pregătiți să jurizeze ultimii curajoși care au decis să demonstreze că sunt cei mai buni. Pavel Bartoș este în culise, pregătit să le dea din energia lui și să îi sprijine cu cele mai bune sfaturi.
O tânără va veni direct din Oltenia, cu un coș plini de rădăcini și cu niște aripi imaginare pregătite să zboare. Elevă la liceu, la profilul matematică – informatică, vrea o carieră în actorie. Iar pentru acest sezon a pregătit un monolog deoarece simte că ”teatrul e viață”. Va reuși să le ofere juraților încrederea că e pregătită să facă acest pas? Cum va arăta prima fila din povestea ei, aflăm curând.
Tot mâine seară, o puștoaică de 16 ani vine cu un gând clar în minte: ”Andra nu știe că vin, vreau să o impresionez”. De ce pe Andra? Deoarece concurenta a făcut parte din distribuția celui de-al doilea sezon Vocea României Junior. Între timp, și-a descoperit pasiunea pentru chitară și pentru a scrie muzică, așa că pe scenă va veni cu o creație proprie. Despre cine este vorba și ce reacții va stârni apariția ei, descoperim împreună.
”Iubesc oamenii, ființele, asta e arta mea. Îmi place foarte mult să trăiesc”, așa se descrie una dintre concurentele care vor urca pe scenă. Îi e greu să-și definească meseria, spunând că este scenografă, fotograf, pictor și luminist. Momentul ei le va îmbina pe toate și va include pasiunea acesteia pentru muzică. Curioși de ceea ce a pregătit și ce-l va face pe Andi Moisescu să spună ”ești o apariție, fără doar și poate”?
Ultima ediție a preselecțiilor o trăim împreună! Cei care urmăresc emisiunea pot comenta pe Facebook, Instagram și Twitter, adăugând #romaniiautalent, iar mesajele lor pot apărea la televizor!