Miryam a învățat aromână pentru “Soarele sau luna”

14
Miryam & Soarele sau luna
Miryam & Soarele sau luna

După melodii precum ”Doctor în iubire”, ”Dulce și Amar” și ”Gas, Gas, Gas”, Miryam lansează o nouă piesă, ”Soarele sau luna” pentru care a făcut mai multe eforturi, atât la înregistrarea acesteia cât și la filmarea videoclipului.
La finalul lunii aprilie, Miryam își încântă din nou fanii cu o piesă specială, ”Soarele sau luna”, lansată împreună cu Sprint Music. Pentru noua ei melodie artista a colaborat la muzică cu Daniel Peanci și Daniel Didi, textul fiind scris de Daniel Peanci, Mix-Masterul asigurat de Andy Robert (Any1) iar videoclipul a fost regizat de Osaka Pictures.
“Piesa, ”Soarele sau luna” s-a născut din dorința de a crea o melodie special pentru prietenii mei machedoni la care cânt deseori. Melodia și versurile sunt scrise de Dani Peanci, solistul formației Steaua di Vreari iar orchestrația îi aparține lui Daniel Didi, unul dintre cei mai talentați acordeoniști din țară. Am fost foarte încântată să am și un pasaj în aromână. Dani Peanci a fost alături de mine și în studio, m-a ajutat cu pronunția versurilor în limba aromână și pentru a putea interpreta frumos mi-a și tradus. Eu am mai interpretat piese machedonești dar de data asta era altceva. Cu ocazia asta am mai învățat câte ceva în limba aromână”, a povestit încântată solista.
Miryam a tremurat de frig la filmările pentru videoclipul piesei ”Soarele sau luna”
Miryam a filmat un videoclip pe măsură pentru nouă ei piesă pe care abia așteaptă să o cânte tuturor. „Am filmat și un videoclip în care am alături de mine o parte din bandul meu. Inițial clipul trebuia filmat la mare dar în acea perioadă se anunțau ploi. Așa că am ales să filmăm la ,,Belvedere Ballroom“ în Clinceni, o locație superbă, cu peisaje ce-ți aduc o stare de liniște și bucurie. Singura mea problemă la filmări a fost frigul. Deși ne-am bucurat de soare, pentru că asta era ideea clipului, afară îți dârdâiau dinții de frig. Și băieții erau înghețați deși erau mai îmbrăcați ca mine. Am avut trei ținute alese de stilista Ely Adam cu care colaborez de multă vreme și în care am mare încredere. Dragă de ea, câtă grijă a avut de mine! Era pregătită să mă încălzească în pauzele de filmare apoi să mă aranjeze să arăt ca o divă. Ca de fiecare dată există și peripeții dar important este că totul a ieșit la superlativ și asta mă face foarte fericită”, a povestit Miryam despre această experiență.
Miryam pe rețelele de socializare
Instagram: https://www.instagram.com/miryam.oficial/
Facebook: https://web.facebook.com/miryamoficial
TikTok: https://www.tiktok.com/@miryam.rădulescu