Solista Paula Hriscu a fost intr-un turneu in America de unde a venit cu o multime de amintri placute. Am stat de vorba cu ea si aflati in continuare cum a fost experienta pentru ea.
Exclusiv!: Ai fost intr-un turneu in America. Cum a fost si cu cine?
Paula Hriscu: A fost cea mai frumoasă experiență din viața mea de până acum, aș retrăi acele momente de 1000 de ori și cred că nu m-aș sătura vreodată. Nu pot să spun că e un vis împlinit pentru că nu m-am gândit sau visat că voi ajunge să văd America.
Mai bine de un sfert din America am străbătut-o alături de familia Milici, acestia fiind organizatorii concertelor pe care le-am avut eu și colegii mei Sorin Tănase, Georgiana Paduraru și Lucreția Goagea. Am fost ca o familie și am petrecut împreună fiecare moment.
Cum au fost si cum ti s-au parut orasele?
Paula Hriscu: Fiecare oraș are farmecul și povestea lui. Practic nu ai cum să nu te îndrăgostești, să nu îți placă toate locurile, sunt atât de multe de văzut încât nu apuci să îți dai seama cum zboară orele, iar lupta noastră a fost cu TIMPUL, deoarece el trecea repede și nu puteam să savurăm totul așa cum doream, dar cu toate astea a fost perfect. În timpul zborului aveam emoții cumva și atunci a fost momentul în care mă întrebam: ” Oare cum o fi?” sau exclamam: „Wow, ajung în America”! Eram entuziasmată și nerăbdătoare de faptul că unde voi ateriza am văzut doar în filme și că sunt acolo unde mulți caută „Visul american”. Tot ce am văzut și întâlnit a fost peste așteptările mele. Oamenii sunt minunați, atât românii cât și americanii. Abia aștept să mă reîntorc în 2023 pentru al doilea turneu!
Ce anume ți-a displăcut în această experiență?
Paula Hriscu: Poate e o dezamăgire și o spun râzând, statuia Libertății care mi s-a părut mică în comparație cu ceea ce am văzut la televizor, dar asta e doar o părere. Toate au fost inedite nu pot să mă decid. Fiecare moment a avut frumusețea lui.
Ce face Paula Hriscu acum acasă? Mai ai concerte în țară?
Paula Hriscu: Acum încă savurez momentele petrecute în America. În țară nu mai am concerte din cauza pandemiei, dar nu stau degeaba, îmi continui proiectele pe care le-am început înainte de plecare și multe altele.
La ce proiecte lucrezi în prezent? Pregătești ceva special pentru Sărbătorile de iarnă / Crăciun?
Paula Hriscu: Lucrez la cel de-al doilea album care sper că până la începutul anului îl voi termina. Obstacolele și necazurile din ultima perioadă m-au făcut să stagnez o perioadă pe parte de compoziție, dar toate au un scop până la urmă și nu e întodeauna după cum ne dorim. Am învățat să nu îmi mai fac planuri, să las lucrurile să decurgă și să meargă de la sine. Cu răbdare, calm și încredere în Dumnezeu voi duce la bun sfârșit tot ce am de făcut legat de muzică. Si da, am ceva special pentru luna decembrie și abia aștept să vedeți și voi. În curând…