În această săptămână îl veți cunoaște pe Mihai Trăistraiu așa cum nu l-ați mai văzut vreodată. Invitat în podcast-ul realizat de Raluca Diaconu, cântărețul a povestit detalii mai mult sau mai puțin știute din viața sa. La 18 ani și-a făcut o promisiune: să ajungă una din cele mai bune voci din țară. Cu toate că multe dorințe i s-au împlinit, Mihai ne povestește și regretele pe care le are, mai ales din punct de vedere profesional. Aflăm despre planurile artistului de a participa la Eurovision anul viitor, despre momentul în care a suferit cel mai mult, despre academia de muzică de la Constanța și despre preocupările avute în pandemie. Interviul devine și mai savuros pe măsură ce pătrundem în viata personală…”Dacă nu știe să facă ciorbă o împușc”. Despre cine e vorba aflăm în ediția de joi a emisiunii Dincolo de cântec, difuzată la Televziunea Favorit începând cu orele 19.00.
Acasă Sarbatoritii zilei Raluca Diaconu il descoase pe Mihai Traistariu la podcastul „Dincolo de cantec”