Solista de muzica populara Camelia Radu, reconditioneaza costume populare

117
solista camelia radu
solista camelia radu

Nascuta in Oltenia, mai precis în Craiova, intr o familie de oameni modești, iubitori de folclor și păstrători de tradiții, solista de muzica populara Camelia Radu a crescut înconjurata de dragostea părinților ei care au sprijinit-o în tot ceea ce si-a dorit să realizeze.

camelia radu
Solista este o mare iubitoare a portului tradițional și în momentul de fața ”mă mândresc pentru faptul că am in garderoba mea astfel de „podoabe”. Majoritatea costumelor le-am primit de la bătrânii satului unde s-au născut părinții mei dar am și costume cumpărate pe care le-am achiziționat de-a lungul vieții. Mă mândresc cu câteva ii care au peste 100 ani și șoarțe care au peste 150 ani. Pot spune că îmi place să colecționez ceva, este vorba de costume populare. Ador aceste „bijuterii” și mă străduiesc să am cat mai multe și de calitate”, spune ea.

costum reconditionat
costum reconditionat

Chiar de curand a cumparat niste piese populare de purtat pe care le-a reconditionat. ”Costumul popular este cea mai decentă ținută atunci când trebuie să aparem in fata publicului, in fata celor care ne iubesc și ne apreciază pentru ceea ce facem.Drept urmare mi-am îmbogățit colecția cu doua costume „noi” dar atât de „vechi”!!!!Le-am recondiționat cu mare drag și abia aștept să vin in fata dumneavoastră îmbrăcată în aceste straie populare. Toate aceste lucruri reprezintă bucuria mea de a fi artist și om intre oameni!!!!„, a povestit Camelia.

interpreta camelia radu
interpreta camelia radu

Cum se descrie Camelia Radu?
”Sunt un om simplu și modest căruia îi plac tot felul de lucruri normale. Un om mereu cu zâmbetul pe buze, dar care nu se lasă nicicând cuprins de urma piedicilor sau a răutăților. Iubesc din tot sufletul portul și costumul popular românesc. Trei lucruri pe care le consider calități și nu le-aș schimba la mine niciodată: respectul, omenia și punctualitatea”, ne-a povestit solista.

CAMELIA Radu – După lacrimi și suspine – YouTube