Unde a ales să plece în vacanță Camelia Radu anul acesta?

62
camelia radu in vacanta
camelia radu in vacanta

De cele mai multe ori artiștii vara sunt pe drumuri și îmbină utilul cu plăcutul, adică vacanțele cu concertele. Este și cazul solistei Camelia Radu, care este pregătită de sezonul estival dar și de o scurtă vacanță, căci timpul nu-i permite să plece prea departe de țară.
Spectacolele sau problemele interne de rezolvat vor fi principalii ”inamici” ai Cameliei Radu ca să poată să plece departe într-o destinație exotică, așa cum își dorește. Așa că a ales o altfel de vacanță, după cum spune chiar ea. ”Se apropie vacanța și anul acesta voi merge aici ….”la noi” in aceasta țară minunată care îți deschide sufletul și te învață să te conectezi cu lucrurile simple și sincere din viața. Sunt fericita pentru că am ocazia să merg într-o vacanță și să-mi ofer un moment de respiro. În anii trecuți am fost și în alte destinații unde mi-am încărcat bateriile și de unde m-am întors cu amintiri plăcute. Mi-a plăcut enorm Veneția.

camelia radu
camelia radu

Ca și destinații unde nu am reușit să ajung și tare mult mi-ar plăcea se numără Cuba și Japonia. In Cuba, mai precis în Havana am auzit că……se râde mult, deci, acolo ar fi de mine… Iar referitor la Japonia …..sunt impresionată de cultura acestei țări și m-aș bucura să am ocazia sa o descopăr mai bine. Peisajele, templele, grădinile din Japonia am auzit că sunt absolut uimitoare. Pentru că este vremea concediilor, le doresc cititorilor voștri să fiți sănătoși, să mergeți să vă distrați, să vă bucurați de fiecare minut și de aventura în care viața vă pune! Vă mulțumesc pentru iubire și vă doresc să trăiți fiecare clipă cu intensitate și cu pasiune!!!!!!”, a spus talentata și încântătoarea solistă Camelia Radu.

Tani Petry si Camelia Radu – Mi-am gasit locul in inima ta (oficial video) Nou – YouTube