Pepe, Romică Țociu, Minodora și Sânziana Buruiană fac echipă în reality show-ului ”Poftiți la Nea Mărin”

0

Cea de-a treia ediție a reality show-ului ”Poftiți la Nea Mărin”, difuzată luni și marți, de la ora 20.00, la Antena, îi va aduce împreună pe Romică Țociu, Pepe, Minodora și Sânziana Buruiană. Cei patru vor face parte din echipa lui Nea Mărin și-l vor ajuta pe acesta în administrarea restaurantului său de pe malul Mării Negre. Dacă la sfârșitul celei de-a doua ediții Nea Mărin a ieșit în pierdere cu afacerea sa, speră ca de data aceasta, tocmai pentru că are alături de el persoane cu oarecare experiență în gestionarea unor restaurante, să recupereze pierderile.

”De data asta ei știu mai multe decât mine. Romică a avut el restaurante, iar tatăl lui Pepe are și el un local. Așa că voi avea mai multă grijă”, spune Nea Mărin. Pepe și Romică Țociu, la rândul lor, sunt hotărâți să facă tot ce le stă în putință pentru ca afacerea să iasă de data asta pe profit.

”Mi-era atât de dor de Nea Mărin… Abia așteptam să-l văd. M-am bucurat pentru că eu timp de zece ani am avut afaceri cu restaurante. Ba încă și acum familia mea mai deține un local. Când am mai auzit că e și la Mangalia, m-am bucurat și mai tare. Asta până în prima dimineață când mi-a dat trezirea după nici patru ore de somn. Când îl auzi că bate la ușă parcă te curentează”, spune Romică Țociu.

Cum se vor descurca Pepe, Romică Țociu, Minodora și Sânziana Buruiană alături de Nea Mărin, cum vor face provocărilor și dacă vor reuși să obțină profit de data aceasta, telespectatorii vor vedea luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.

Locurile lumii se întâlnesc la Barcelona, în picturile artistului român Daniel Zlota

0

Talentatul pictor român Daniel Zlota vă invită Sambătă, 21 iulie 2018, la ora 19 la Departure Coffee Co. | Art Gallery (C/de la Verge 1, 08001), Barcelona, unde are loc vernisajul expoziției de pictură și colaj fotografic intitulată “Llocs/Locuri”. Expoziția propune un melanj de destinații și povești din diferite colțuri ale lumii, de la Sibiu (România) la Chicago (USA), Tel Aviv și Akko (Israel), Valencia (Spania) și Cuba, transpuse printr-un mix de tehnici: acuarelă, vopsea acrilica, colaj.

Expoziția este deschisă pană in 30 august 2018. Intrarea este liberă. „Îmi doream de mult timp să expun în Barcelona pentru că este un oraș de care m-am îndrăgostit. Printe altele pentru că te bucuri de cultură la tot pasul, fie că este artă, muzică sau arhitectură. Mă bucur enorm să expun în orașul lui Gaudi și, inspirat fiind de stilul lui unic care a împletit elementele din natură și arhitectură, mi-am propus să reușesc și eu să aduc pictura mai aproape de emoție, de natură, de OM”, a declarat artistul Daniel Zlota.

Galeria Departure Coffee Co. este situată în cartierul multicultural Raval, în centrul oraşului Barcelona si este recunoscut ca un spațiu de expunere pentru artiști, pictori, designeri sau fotografi. „Îi invit la expoziţie pe toţi cei interesaţi de frumos să trăiască sau să retrăiască emoţia locurilor pe care le pot găsi în lucrările mele”, a punctat Daniel Zlota.

Cine e Daniel Zlota

Prins între două mari pasiuni, după mai mulți ani de arhitectură, tânărul artist Daniel Zlota a hotărât să se dedice primei sale pasiuni, pictura. Daniel experimentează tehnici mixte, precum vopsea acrilică, acuarelă, creionul, cărbunele, pastel și colaj. O sursă de inspirație o constituie lucrările artiștilor internaționali precum Castagnet, Zbugvic, Pekel etc. Lucrările sale se regăsesc în colecții personale din S.U.A., Mexic, Anglia, Italia, Spania, Franța, Bulgaria, Cehia și România.

http://danielzlota.com/

https://www.instagram.com/danielzlota/

https://www.linkedin.com/in/danielzlota/

Sarbatoritii zilei!

0
Azi, 20 iulie, isi aniverseaza zilele de nastere urmatoarele vedete: Pepe de la „Next Star”,  Josh Holloway (foto) din “Lost”, Simon Rex din “Jack&Jill”, Sandra Oh din “Amy”, “Popular” si “Anatomia lui Grey”,  Robert Peters din “Everwood” si “Totul despre sex”, John Francis Daley din “Freaks and Geeks”, “Boston Public” si “Kitchen Confidential”, Judy Greer din “Arrested Development”,  Percy Daggs din “Veronica Mars”, Dado Dolabella din “Stapina destinului”, Ilie Galea din „Meseriasii” si „Trasnitii”, Omar Epps din „Dr. House”,

Ramona Nerra, ex „Vocea Romaniei”, in vacanta cu familia in Mallorca!

0
Fosta concurenta de la „Vocea Romaniei” si participanta la Eurovision, Ramona Nerra a fost alaturi de familia ei in vacanta. “Mallorca este o insula unde multi nemți își petrec vacanțele, au case de vacanță, și implicit peste tot se vorbește germane, asta spre satisfacția fetițelor mele care în acest fel își pot face foarte repede prieteni de joacă. Până acum, cred că am fost de vreo 15 ori pe acolo și de fiecare data am descoperit lucruri noi, locuri pe care nu le mai văzusem până atunci. Depinde în ce parte a insulei ești, dar peisajul poate avea un munte abrupt care duce până la mare, sau kilometri întregi de plajă, rezervații natural sau shopping streets cât vezi cu ochii. Ador orașele mici, romantice, din Mallorca, cu oameni foarte primitori, și dealurile cu plantații de măslini. Cândva mi-ar plăcea să mă mut, împreună cu familia mea, într-un loc unde mereu miroase a concediu. Mallorca e o destinație pe care o iubesc din suflet și pe care o recomand cu drag tuturor celor care vor să aibă parte de o vacanță de vis”, a marturisit vedeta.

Sarbatoritii zilei!

0
Azi, 19 iulie, isi sarbatoresc zilele de nastere urmatoarele vedete. Jared Padalecki este cunoscut din “Fetele Gilmore” si “Supernatural”, Anthony Edwards din “Spitalul de urgenta“, Peter Barton din “Tanar si nelinistit”, “Legea lui Burke” si “Dragoste si putere”,  Roberto Moll din “Kassandra” si “Trupul dorit”, Beverly Archer din “Tanar si nelinistit”,  George Dzundza din “Lege & ordine”, Campbell Scott din “Six Degrees”, Said Taghmaoui din “Sleeper Cell”, Benedict Cumberbatch (foto) din „Doctor Strange”, Melania Medeleanu si Mircea Teodorescu. Le dorim si noi in exclusivitate „La Multi Ani”.

Cum arăta Dorian Popa de la “Next Star” în copilărie?

0
Toată lumea îl ştie din serialul “Pariu cu viața“, unde l-a interpretat pe Andrei și a facut multă parte din trupa LaLa Band. Dorian Popa s-a născut pe 7 august 1988 în Constanţa şi a devenit pasionat de muzică încă din adolescenţă. Deşi a urmat ASE-ul a participat la un casting pentru a face parte din trupa LaLa Band şi pentru  a face parte din distribuţia serialului “Pariu cu viaţa” difuzat de postul Pro TV şi apoi a juca în „O nouă viaţă” de la Acasă. Mulţi dintre telespectatori s-au întrebat dacă nu are o relaţie cu colega lui, Alina Eremia, pentru că scenele dintre ei sunt foarte veridice, mai ales cele de dragoste. Se ştie despre Dorian că are o relaţie stabilă cu designerul Claudia Iosif. A jucat in “O noua viata”, a fost DJ la Kanal D, a facut parte din showul “Sunt celebru, scoate-ma de aici” la Pro TV, a filmat alaturi de Ruby mai multe videoclipuri şi a făcut parte din reality showul „Asia Express”. Acum face parte parte din juriul showului “Next Star” de la Antena 1, alaturi de Lidia Bubble şi Pepe dar are şi alte proiecte. S-ar părea că va pleca într-un nou reality show în Madagascar cu „Ultimul trip”. Solistul actor acum este bine făcut însă în copilărie era foarte slăbuţ.  

Cum să fii frumoasă ca Gina Pistol! Vedeta își dezvăluie secretele în materie de frumusețe!

0
Pentru Gina Pistol, secretul frumuseții este simplitatea, însă aparițiile impecabile ale prezentatoarei sunt datorate și unei ritual de înfrumusețare respectat zi de zi. Deși agenda Ginei este foarte încărcată, printre zile de filmare, evenimente, deplasări și proiecte personale, vedeta nu renunță la așii săi din mânecă atunci când vine vorba de aspectul exterior. Sfaturile sale în materie de frumusețe pleacă de la îngrijirea cu strictețe a tenului, înainte de orice altceva: “Demachierea este cea mai importantă, atât dimineața cât și seara. Prefer să folosesc apă tonică sau termală, apoi aplic un ser ce reface structura pielii, pentru că de-a lungul timpului tenul meu a devenit ușor sensibil.”. În ceea ce privește machiajul, Gina preferă un look natural, tocmai de aceea se rezumă doar la pudră, rimel, blush și un balsam de buze hidratant, ce nu îi lipsește niciodată din poșetă. Această rutină rapidă este valabilă și în ceea ce privește coafura sa: “Nu mi-au plăcut niciodată coafurile alea perfecte, fixate, fug de ele ca necuratul de tămâie. Îmi place să am părul ca după o noapte de dragoste sau o după amiază pe plajă, cât mai natural, dar neapărat curat.” Gina Pistol nu pierde zeci de minute în fața oglinzii, căci ritualul său de înfrumusețare este unul simplu și rapid, însă mărturisește că preferă să petreacă mai mult timp în sala de sport. Adeptă a unui stil de viață sănătos, prezentatoarea vorbește foarte deschis despre programul care a dat cele mai mari rezultate în cazul ei: Fac sală de trei ori pe săptămână și respect rutina de exerciții pe care o am în ziua respectivă, dar în același timp sunt conștientă și de faptul că alimentația este foarte importantă. Nu poți obține rezultate în sală dacă nu ai un regim echilibrat, care să îți susțină efortul fizic.”. Tocmai de aceea, Gina crede într-o alimentație organizată, cu 3 mese și 2 gustări pe zi, ce o ajută să se abțină cu brio de la tentațiile culinare de care este înconjurată în timpul filmărilor “Chefi la cuțite”. Chiar dacă nu are mereu timp de antrenamente intense, vedeta știe că regula de aur a unui trup suplu începe încă din bucătărie: Dacă te organizezi, nu vei mai fi tentat să trișezi, sau să ,,ciugulești pe parcursul zilei. Eu am realizat că un stil de viață echilibrat mă face să mă simt mult mai bine, atât fizic, cât și psihic. Tocmai de aceea zâmbesc, mă bucur de viață și de orice moment în care sunt alături de cei dragi.”, a mărturisit Gina Pistol.

La ce riscuri te expui când faci sport la sală fără antrenor. Un Transformation Coach de la Bodyshape îți explică pericolele!

0
  Când vrem să slăbim și să ajungem la o forma fizică dorită, de cele mai multe ori începem să mergem la sală. Ne facem abonament, însă puține sunt cazurile în care angajăm și un antrenor personal care să ne îndrume exercițiile pentru a avea rezultate maxime și, în special, pentru a ne feri de suprasolicitare sau, mai rău, de accidente. Costurile ridicate ale serviciilor unui antrenor personal îi fac pe mulți să se limiteze la a folosi aparatele din sală așa cum consideră, fără a se gândi la riscuri. Silviu Nicolae, Transformation Coach la Bodyshape, ne spune cât de mult pierdem atunci când credem că economisim bani făcând sport după cum credem noi, fără sprijinul specialistului. “Antrenorul personal este acel om care știe exact ce ai tu nevoie, te ajută să te descoperi, de unde să începi și care sunt nevoile tale, te ajută să îți atingi obiectivele. Te învață să execuți corect exercițiile, te ajută să îți cunoști propriul corp și să îți depășești limitele. Te ajută să îți stabilesti un plan alimentar echilibrat, să rămâi motivat, să îți păstrezi sănătătea și să o îmbunătățești. Un antrenor personal este acel om care trebuie să știe să îți personalizeze antrenamentul astfel încât să ajungi la rezultatele dorite. Nu putem compara niciodată lucrul de unul singur cu ceea ce îți poate oferi un antrenor personal. În momentul în care mergi la sală, lucrezi de unul singur și vezi că nu ai rezultate sau apare o mică durere, ești tentat să renunți. Rezultatele nu apar pentru că nu lucrăm corect și nu suntem consecvenți în ceea ce facem! Dezavantajele de a face sport fără un antrenor personal: Exerciții făcute haotic, fără rezultat! Nu ne-am născut învățați. La sală nu știm să folosim corect aparatele, nu ne încălzim corect ori suficient, credem că ce vedem pe YouTube este valabil în cazul nostru și ajungem să facem exercițiile incorect și mai puțin sau mai mult decât este necesar. Internetul ne oferă informații, dar nu ne corectează dacă executam greșit mișcarea respectivă, nu ne personalizează antrenamentul, nu ne monitorizează și nici nu ne susține în ceea ce dorim să realizăm. Este doar informație și atât! Fără studii de specialitate nu vom ști niciodată să ne personalizăm antrenamentul ca să obținem rezultatele dorite. Accidentări grave! Asistenta unui antrenor personal în sală este vitala, altfel riscul unei accidentări serioase este foarte mare. O accidentare nu numai că te blochează în drumul tău către obiective, dar te poate trimite și pe masa de operație. Dacă nu lucrăm corect, accidentările pot fi foarte grave și putem rămâne  cu probleme care ne pot urmări apoi toată viața. Să plătești în plus pentru un antrenor personal este infim față de gravitatea problemei accidentărilor. Îți pierzi motivația. Daca lucrezi de unul singur nu ești motivat pe termen lung. Îți pierzi treptat cheful de sală și renunți.  De multe ori ajungem să ne simțim stânjeniti de forma fizică în care ne aflăm, că nu am evoluat așa cum ne așteptam, devenim frustrați, ceea ce duce la un moral scăzut și lipsă de motivație. Un antrenor personal te poate ajuta foarte mult la acest capitol atunci când simți că progresele sunt foarte lente sau ai ajuns la o plafonare care te demoralizează. El va știi întotdeauna ce trebuie să facă să ne ridice moralul, să fim motivați 100 % pentru antrenament și să avem cel mai bun randament. Renunți după o lună. Dacă alegem să lucrăm singuri, nu vom știi să ne personalizăm antrenamentul. Musculatura trebuie antrenată corect pentru a obține rezultate. Atunci când ne antrenăm după ureche fără un plan bine structurat și, pe deasupra, mai executăm și incorect miscarile, putem fi siguri că rezultatele obținute vor fi nule sau mult sub așteptări. De aceea 80% eșuează după prima lună de mers la sală. Aici un antrenor personal ne ajuta foarte mult in planificarea antrenamentului, respectarea si executarea exercitiilor in mod corect. Nu știi să diversifici mișcările pentru a avea rezultate. Schimbarea nu se face în 2,3,4 săptămâni, ci este de durată. Avem nevoie de diversitate pentru rezultate vizibile. Un antrenor personal cunoaște mult mai multe metode de antrenament și exerciții specifice, aceste informații fiind vitale pentru maximizarea rezultatelor pe termen lung și evitarea plafonării. O greșeală des întalnită este aceea de a face aceleași exerciții în fiecare zi, fără a schimba nimic. Programul de antrenament trebuie individualizat pentru fiecare în parte, trebuie privit ca o structură dinamică aflată în permanentă schimbare și evoluție. Organismul nostru se adaptează foarte repede și nu mai răspunde așa cum ar trebui la anumiți stimuli, de aceea tot timpul trebuie să diversificăm antrenamentul”, explică Silviu Nicolae, Transformation Coach la Bodyshape (www.bodyshapetransformation.com). Pornind de la problema ineficienței antrenamentelor pe cont propriu și a cheltuielilor de sute de euro lunar pentru a avea antrenor personal, Irina Alionte a dezvoltat un nou concept de fitness, Bodyshape Transformation Center, ce îmbină antrenamentele de grup, ghidate de antrenori experimentați, cu plan nutrițional și, în mod cu totul nou, cu coaching-ul pe partea de motivatie & mindset. Prin îmbinarea acestor trei piloni importanți se obțin astfel rezultate sigure, în termen scurt. “Noi îmbinăm antrenamentele de grup cu un plan nutritional personalizat și cu sedințe de coaching pentru ca cei care doresc să slăbească să fie echilibrați emotional, să învețe să fie motivați și să se simtă bine atunci când vin la ore. Să nu perceapă mersul la sală ca pe ceva plictisitor, cum este la sălile cu aparate, sau ca o corvoadă. Este indicat să ai cultura rezultatelor, să știi de la bun început cât vrei să slăbești și în cât timp. Antrenorii și specialiștii care au grijă de tine trebuie să îți supravegheze evoluția și să știe cum să intervină pentru a atinge targetul. De exemplu, așa cum este programul nostru nou, de a slăbi garantat 6 kilograme în 6 săptămâni. La clasele de grup obișnuite de la sălile de fitness (de ex: aerobic, zumba), nu există nicio personalizare a antrenamentelor și nu se ține cont de nivelul sau obiectivul de fitness al fiecărui participant în parte.  De asemenea, antrenamentele cu aparatele de fitness – fără un antrenor personal și un program structurat bazat pe obiective – sunt monotone și au rezultate minime în procesul de slăbit, întrucât un om obișnuit nu are cunoștințele necesare să își creeze un plan de antrenament. Colaborarea cu un antrenor personal nu este sustenabilă pe termen lung din cauza tarifelor mari (200-500 euro/lună), pe lângă abonamentul plătit la sala de fitness”, declară Irina Alionte . Bodyshape Transformation Center îmbină antrenamentele de grup, ghidate de antrenori experimentați, cu plan nutrițional și, în mod cu totul nou, cu coaching-ul pe partea de motivație & mindset, care îi ajută pe cei care merg la sală să își vindece problemele emoționale pentru a obține apoi rezultatele dorite. La Bodyshape Transformation Center (Str. Nicolae Caramfil 71-73, București) mii de bucureșteni au dat jos, de la sosirea conceptului în România, peste 3000 de kilograme și 20.000 de centimetri din talie.

Catrinel Menghia Marlon lucrează cu celebrul Andrea Bocelli!

0
Actrița și modelul Catrinel Marlon se implică în acțiuni caritabile, dincolo de lumea cinematografiei, a modei și a artei, căreia îi este dedicată aproape în totalitate. Luna aceasta, Catrinel a fost numită ambasador al Fundației Andrea Bocelli (ABF), calitate în care a fost recomandată de faptul că este recunoscută drept o persoană cu integritate morală și care este condusă de valori fundamentale precum respectul pentru demnitatea persoanei. Numirea a fost făcută în cadrul unui eveniment exclusivist organizat în Italia de designerul Ermanno Scervino. Misiunea Fundației Andrea Bocelli, „Empowering people and communities”, este de acum misiune româncei Catrinel Marlon. Andrea Bocelli și Catrinel Marlon au o relație profesională excelentă, consolidată de-a lungul anilor, bazată pe profesionalism și valori comune. Recent, ei au colaborat la cel mai nou videoclip al lui Andrea Boceli, în care Catrinel Marlon are rolul principal. Clipul este așteptat cu nerăbdare de fani și va fi lansat luna aceasta. Primul eveniment important al ambasadoarei Catrinel Marlon este următoarea ediție a Celebrity Fight Night, în Italia. Este un eveniment caritabil organizat de Fundația Celebrity Fight Night din Pheonix, în sprijinul Fundației Andrea Bocelli și al Centrului Muhammad Ali Parkinson din America. Celebrity Fight Night Italia va avea loc în acest an între 5 și 9 septembrie în Florența, Porto Venere și Verona, iar Catrinel Marlon va participa în calitate de amfitrion într-una din serile evenimentului, alături de alte vedete mondiale. Catrinel se va număra de asemenea printre vocile campaniei de strângere de fonduri prin SMS, campanie prin care Fundația sprijină oamenii din zonele distruse de cutremurul care a lovit centrul Italiei. O acțiune asemănătoare a avut loc anul trecut, când au fost sprijiniți tinerii și comunitățile locale din Sarnano, în 2017, prin construirea unor centre de cazare și educaționale. Fundația Andrea Boceli a fost înființată în 2011 de Andrea Bocelli și soția lui, Veronica Berti Bocelli, cu scopul de a ajuta persoane aflate în dificultate din cauza bolilor, sărăciei și excluziunii sociale, prin promovarea și sprijinirea proiectelor naționale și internaționale care sprijină depășirea acestor bariere și exprimarea deplină a potențialului acestor persoane.  

Matteo şi Ruby au videoclip SF! Intră să vezi şi să asculţi „Drama”!

0
Dupa ce a lansat propria versiune a melodiei „Constantine”, Matteo revine cu o nouă piesă şi un nou videoclip, dar si cu o colaborare surpriza alaturi de Ruby in piesa „Drama”.  „Asa cum am obisnuit, „Drama” este o piesa ritmata, e un schimb de replici intre mine si Ruby care transpune de fapt realitatea de zi cu zi care are loc intre doua persoane, ori lucruri care se afla in capul fiecaruia dintre noi, dar nu sunt spuse. Traim intr-o lume care se afla intr-o continua schimbare, iar conceptul videoclipului este bazat foarte mult pe tehnologie, lucru care mi-a placut foarte mult pentru ca este ceva diferit fata de restul videoclipurilor pe care le-am facut pana acum”, a declarat solistul.  „Matteo este prietenul meu de multi ani si ma bucur ca in sfarsit colaboram pentru un single despre care pot spune ca e o piesa de suflet. La filmarile videoclipului ne-am simtit foarte bine si mi-ar fi placut ca motocicletele sa fie mai rapide”, adauga Ruby. O coproductie MediaPro Music / Cat Music, single-ul „Drama” este produs in studioul DeMoga Music si compus de catre Marius Moga, Matteo si Marius Mirica. Pentru ca are un public care isi doreste foarte mult sa il vada pe artistul roman live, Matteo se pregateste pentru o noua calatorie in China, unde va sustine noi concerte. Succesul international al artistului a inceput odata ce piesa „Panama” a cucerit toate topurile din Asia si a devenit una dintre cele mai cautate si vizualizate piese ale continentului. Tot aici, Matteo a concertat la inceputul acestei luni in cadrul celui mai mare festival de muzica pop rock din China. Fenomenul provocat de piesa „Panama” este intitulat „panama dance” si a luat amploare pe YouTube, unde pot fi gasite sute de coregrafii pe melodia artistului, realizate de catre profesionisti sau amatori. Succesul lui Matteo a atins cote fabuloase la inceputul lunii februarie, când artistul a fost nominalizat la premiile Ku Asian Music Awards, cunoscute și sub numele de Cool Music Asia Festival Awards, iar Matteo a câștigat premiul Best Overseas Artist. Piesa „Panama” este a doua piesa in limba romana care reuseste sa aiba un succes rasunator peste hotare. La inceputul lunii aprilie, Ruby a lansat „Rochia mea”, clip ce aduce in acelasi loc dansatoare de cabaret, zeci de tinute sexy si decoruri construite special pentru acest concept. Vara trecuta, a lansat single-ul si clipul „Soare patrat”, care a adunat peste 15 milioane de vizualizari pe YouTube. Pana in prezent, clipurile lansate de Ruby au generat peste 270 de milioane de vizualizari pe canalul de YouTube al label-ului Cat Music. De-a lungul timpului, artista a colaborat cu artisti precum Uzzi (pentru „Un caut iubiri”), What’s UP („Nu pune la suflet”), Dorian Popa („Buna, ce mai zici?”), Voltaj („Nana”) si A.U. („Iti multumesc”). Cel mai popular single si videoclip din cariera artistei este “Condimente”, care a adunat peste 59 de milioane de vizualizari pe YouTube.